Open Hours of City Government Mon - Fri: 8.00 am - 6.00 pm

Category: Constanta Old Town

MIELE, brandul de electrocasnice care a deschis o nouă filă în istoria Centrului Vechi din Constanța

Transformările din zona veche a orașului Constanța au început să atragă an de an tot mai mulți localnici și turiști pe străzile care-și pierduseră strălucirea de altădată. Dacă în urmă cu 100 de ani strada Carol, actualul bulevard Tomis, era cea mai populară arteră comercială a orașului, în anii de după revoluție casele din zonă s-au degradat iar interesul  pentru plimbări în zonă a scăzut aproape total. Reabilitările din 2013 au reușit să transforme centrul vechi încet, încet, iar strada goală de altădată să devinã neîncăpătoare, de la Lupoaică până în Piața Ovidiu.

Terasele și restaurantele deschise la parterul caselor destul de șubrezite au început să atragă din ce în ce mai mulți clienți și, deși încă timid, câteva case din “peninsulã” au fost renovate, recãpãtându-şi strălucirea de altădată.  Chiar dacă în primã fază restaurantele au fost cele care au acaparat întreaga stradă, ulterior au început să apară, ca în orice oraș turistic din Europa, câteva hoteluri boutique dar și magazine cu creații vestimentare. Și totuși, până anul trecut niciun brand important nu a avut curajul să deschidă un showroom pe vechea stradă comercială a orașului. Dar iată că, după renovarea casei Zambaccian, una dintre cele mai frumoase clădiri art nouveau din Constanța (aflată la intersecția străzilor Tomis și Sulmona), compania Miele a decis deschiderea (în anul 2017) unui magazin de prezentare, la parterul clădirii. Miele Point Constanța este primul showroom propriu, din afara capitalei, al companiei numărul 1 în producția de echipamente electrocasnice premium la nivel mondial, și a înregistrat în primul an de la deschidere o cifră de afaceri în valoare de 250.000 €, demonstrând astfel potențialul zonei în bătălia cu marile centre comerciale.  Cu o investiție de 120.000 de euro, magazinul de la malul mării este cel de-al treilea din rețeaua Miele România. Cu o suprafață de 70 de metri pătrați, Miele Point este amplasat în centrul istoric al Constanței, pe Strada Sulmona 13-15 și le oferă clienților posibilitatea unică Miele de a testa orice echipament din portofoliu: electrocasnice încorporabile (maşini de spălat vase, cuptoare, plite şi hote), frigidere, maşini de spălat rufe, aspiratoare, sisteme de călcat sau espressoare freestanding.

Cu ocazia sărbătoririi unui an de la deschiderea magazinului, am aflat de la reprezentanții companiei că cele mai căutate articole în zona de sud-est a țării au fost noile produse din zona de cooking, dar și echipamentele pentru curățenie și spălare a hainelor . Clienții Miele Constanța au achiziționat cu preponderență aspiratoare, mașini de spălat rufe și uscătoare. În ceea ce privește cea mai mare comandă, aceasta a fost în valoare de 25.000 de euro și a constat în echiparea completă a unei bucătării.

Sărbătorim un an de la deschiderea primului nostru showroom propriu din afara Bucureștiului și putem spune că este un pariu câștigat. Alegerea Constanței s-a bazat pe faptul că zona metropolitană Constanța este una dintre cele mai importante din România, iar potențialul pe care l-am luat în calcul, în special cel turistic, s-a transformat în succes. Faptul că oricine este interesat de echipamentele Miele poate veni în magazin pentru a le testa reprezintă un argument puternic pe o piață premium unde orice detaliu este important”, spune Loredana Butnaru, directorul general Miele România. Cred cã ştiți deja cã Miele este cel mai mare producător mondial de echipamente electrocasnice premium, precum aparatură de gătit, de coacere și de gătit cu aburi, produse de refrigerare, aparate de cafea, mașini de spălat vase și produse de îngrijire pentru haine și pardoseli. Acestei linii de produse i se adaugă mașinile de spălat vase, mașinile de spălat rufe și uscătoarele pentru uz comercial, precum și aparatura de spălare-dezinfectare și sterilizare a instrumentelor destinate utilizării în activitățile medicale și de laborator (Miele Professional).

Compania Miele, fondată în 1899, are opt filiale de producție în Germania și câte o filială în fiecare dintre țările următoare: Austria, Cehia, China și România. Cifra de afaceri a companiei în anul 2016/17 a crescut la aproximativ 3,93 miliarde de euro, cu 70% vânzări în afara Germaniei. Miele este reprezentată prin filiale proprii și de importatori în aproape 100 de țări. Compania Miele se află în proprietatea celei de-a patra generație a familiei fondatoare, are o forță de muncă de aproximativ 19.500 de persoane, cu 10.900 de angajaţi în Germania. Sediul companiei se află în Gütersloh / Westphalia, Germania. La evenimentul care a marcat un an de la deschiderea magazinului din Constanța, cei prezenți au participat la un cooking show live susținut de Chef Adi Hădean,  folosind echipamentele Miele. Binomul artă – tehnologie a funcționat perfect, totul traducându-se într-o savoare desăvârșită. Chef Adrian Hădean a mărturist că este un fan al produselor Miele și că în bucătăria personală se bucură de fiabilitatea echipamentelor germane. Articolele Miele se pot testa la showroom-ul din Constanța sau se pot comanda direct online la adresa www.miele.roNu ne rămâne decât să ne dorim ca tot mai multe branduri importante din diverse sectoare să aleagă zona peninsulară a orașului Constanța ajutând astfel la dezvoltarea echilibrată din punct de vedere comercial a unui pol de atracție turistică

Read More

Avanpremieră la vacanța de 1 Mai, constănțean turist pe litoral

Inspirat de vremea frumoasă de afară și de evenimentele din oraș, am experimentat astăzi un minitur pe litoral, de la Constanța până în Vama Veche. Startul l-am dat în peninsulă, unde s-a desfășurat Retro Parada Primăverii, un eveniment plin de farmec și deosebit de fotogenic. Pe bulevardul Tomis, terasele încep încet, încet să prindă viață, acest moment din an fiind cel mai prielnic pentru a admira arhitectura zonei. Pe Plaja Modern am zărit și câteva persoane care se bucurau de soarele superb însă nu aveau destul curaj ca să se avânte în mare. Portul Tomis era destul de animat, chiar dacă la unele terase se făceau ultimele retușuri. Pe drumul spre piață am mai testat aplicația noastră gratuită prin care orice localnic sau turist poate să afle poveștile orașului (RO, EN, APP).  Pentru a surprinde cât mai bine atmosfera din piață, am urcat cele 140 de trepte care ne-au condus până în balconul minaretului de unde am avut posibilitatea să admirăm culorile unei zile speciale.

După porția de sport, a urmat o alta, de această dată savuroasă de Pizzico Bouillabaissecare ne-a oferit energia pentru drumul spre Sudul litoralului. Având în vedere că în această plimbare ne-au însoțit și niște puști, nu puteam să nu ne oprim la Parcul de Aventură “Paradis Land” din Neptun. Atmosfera de aici era una extraordinară, o mulțime de copii consumându-și energia pe traseele din parc, în timp ce adulții se relaxau, umpându-și bateriile pentru o nouă săptămână.

Plimbarea a continuat mai spre Sud și ne-am oprit în Vama Veche, unde se muncea de zor în așteptarea turiștilor de săptămâna viitoare. Pe drumul de întoarcere ne-am oprit în portul turistic Mangalia, un loc cu o liniște aparte, în care localnicii se plimbau pe faleză în timp ce pe mare lebedele pluteau în lumina soarelui de după-amiază. Prin stațiuni cele mai multe hoteluri păreau deja pregătite pentru sezonul estival în timp ce la altele se lucra de zor. Și pentru că cel mai ușor pot să vorbească imaginile, vă lăsăm să vedeți cum a arătat turul nostru într-o frumoasă zi de aprilie.

 

 

Read More

Din Tasmania, îndrăgostit de Cazinoul din Constanța

Pentru că proiectul Constanta City Walking Guide nu ar putea exista fără publicul care ne urmărește zi de zi, am inaugurat rubrica dedicată prietenilor care ne susțin prin importanta lor prezență, din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, și cărora le mulțumim pentru că au ales să ne primească în viețile lor.

După ce am călătorit imaginar în Japonia, astăzi a venit rândul Tasmaniei, o insulă-stat din Australia, de unde provine David Wharton, o prezență constantă care interacționează cu noi de câțiva ani. El a descoperit pagina noastră prin intermediul paginilor La pas prin Romania sau Călătorul, la care mai e înscris. Singurul site pe care îl mai urmărește din restul Europei este Hungary Today.

Iată și o scurtă autobiografie a prietenului nostru:

“Locuiesc în Tasmania, Australia, am 65 de ani, am fost director de poștă, acum sunt pensionar, nu am fost casătorit niciodată și am călătorit ceva în ultimii 35 de ani. Nu sunt la fel de aventurier ca mulți alții, dar am cunoscut niște persoane minunate din toată lumea, am văzut priveliști și clădiri încântătoare și am gustat o gamă de bere foarte variată!”

A vizitat Constanța pentru prima dată în 2010, cu nava de croazieră „Saga Ruby”. Nu a optat pentru un tur organizat în zonă, ci s-a plimbat la pas prin centrul vechi al orașului, descoperind locuri noi. Legătura lui cu orașul nostru nu s-a oprit la acea primă experiență. Într-o altă croazieră „Saga Ruby”, în 2012, a cunoscut medicul navei, o doamnă originară din Constanța, cu care s-a înțeles extrem de bine. După ce aceasta și-a terminat contractul pe navă iar el a revenit din călătorie, a decis să se întoarcă în România pentru câteva zile. Acum un an, după ce a vizitat Germania și Ungaria, a călătorit cu trenul timp de 6 săptămâni prin România, vizitând orașe precum Oradea, Cluj-Napoca, Sighișoara, Sibiu, Brașov, Iași, Constanța și București. „Româna mea e teribilă și încercările mele de a vorbi limba au fost întâmpinate cu priviri de nedumerire. Până la urmă am inventat un sistem pentru a rezerva trenurile și am creat confuzii în toate celelalte ocazii”, ne povestește David în stilul său plin de umor.

„Mi-a plăcut mult să mă plimb peste tot, să încerc diferite mâncăruri, să interacționez cu diferite persoane în magazine, cafenele și baruri. Trebuie să precizez că personalul din hoteluri era extrem de prietenos și săritor. În plus, engleza lor era mult mai bună decât româna mea! Mi-a plăcut mult să mă plimb prin centrele vechi ale orașelor și nu aș putea să spun care era mai frumos. Mi-a plăcut enorm totul. Mi-a plăcut și Transfagărășanul.”

La întrebarea noastră despre diferențele dintre România și țara lui (Tasmania), David ne-a răspuns:

„Cea mai mare diferență dintre țările noastre cred că e reprezentată de distanțele care trebuie parcurse între localități diferite. Eu trăiesc în Tasmania, un stat-insulă complet diferit de restul Australiei. Comparații între Tasmania și România sunt greu de făcut, având în vedere că România e de trei ori mai mare decât Tasmania și are o populație de 40 de ori mai numeroasă! Noi nu avem un sistem de transport feroviar public, avem autobuze dar nu trec la fel de des ca în restul Australiei. Datorită acestor distanțe, lumea se deplasează cu avionul. Trebuie să călătorești mult ca să mergi în străinătate, iar între Tasmania și Victoria există un serviciu de bac.”

Sursă foto: pixabay.com

 „În România cazarea și transportul sunt mult mai ieftine decât în Australia – a continuat David -, prețurile sunt foarte bune. Mi-ar fi plăcut să merg mai mult cu autocarul între orașe, dar abilitățile mele lingvistice nu m-au ajutat. Acesta ar putea fi un bun motiv pentru a vizita din nou România!”

Un aspect pozitiv pe care David l-a remarcat în călătoria sa în România este atitudinea prietenoasă a locuitorilor orășelelor față de turiști.

La întrebarea noastră „ce se știe în Australia despre România și despre litoralul Mării Negre”, David ne-a replicat “acesta este un răspuns foarte rușinos, din păcate nimic! Le-am adresat aceeași întrebare unor prieteni la pub, în weekend, și marea majoritate a auzit de România dar unii nici nu aveau idee unde ar fi. Niciunul dintre ei nu auzise de litoralul românesc.”

I-am cerut lui David câteva recomandări privind obiectivele turistice de la noi care ar trebui promovate în Australia:

„Aș opta clar pentru turismul istoric sau cultural. Când am vizitat-o pe prietena mea din Constanța, ne-am plimbat prin centrul vechi, am vizitat câteva baruri în Mamaia, ne-am dus câteva zile la Tulcea și apoi la Maliuc, în Delta Dunării. Ea m-a dus și la Histria pentru o vizită foarte interesantă, pentru ca apoi să mergem la Balchik în Bulgaria. Cu siguranță există pentru oricine ceva de văzut la Constanța și în imprejurimi.”

În încheierea interviului, mesajul lui pentru cititorii noștri este următorul: „Organizați o vizită la Constanța, nu amânați, merită efortul de a petrece câteva zile în zonă!”

Îi mulțumim mult pentru că ne este aproape, în ciuda imensei distanțe geografice și culturale care ne desparte, și îl considerăm unul dintre Ambasadorii noștri cei mai importanți în lume.

Read More

Art District, un festival la care constănțenii au aplaudat!

În ultimii ani am participat la multe evenimente din Constanța și din alte locuri din Europa și cu mare tristețe am remarcat de fiecare datã cã la noi, indiferent de genul spectacolului oferit, publicul e extrem de rece. Nu am găsit explicații pentru acest comportament și eram convins ca nu o să văd oameni aplaudând și ovaționând în piață. Și totuși, se poate! Duminică seară, la sfârșitul reprezentației unei trupe care nu a făcut bâlci şi nici nu a cântat manele, publicul a reacționat. Și a reacționat extrem de frumos, cu aplauze la scenă deschisă, care au fost rãsplãtite cu un superb BIS din partea trupei franceze LE SNOB & Cies, care a interpretat “Ulik’s glissendo” şi “Opus al II-lea”.

În aceeaşi searã, nu doar ei au fost aplaudați, ci majoritatea trupelor prezente, pe care trebuie să le felicităm pentru profesionalismul total de care au dat dovadă, indiferent de modul în care publicul a reacționat dupã fiecare reprezentație. A fost un festival care s-a apropiat foarte mult de ceea ce am văzut prin alte colțuri ale Europei și să sperăm că în anii următori atât organizatorii cât și publicul se vor ridica la nivelul de profesionalism al trupelor prezente.

Este clar că a fost un eveniment greu de organizat, având în vedere numărul mare de trupe prezente dar mai ales afluxul extrem de mare de spectatori, care au depășit pe alocuri orice așteptare. Sperăm să vă încâtăm și la Art District 2018, cu același gen de poze, în care Constanța arată foarte bine. Felicitări constănțenilor pentru aplauze, felicitări trupelor pentru profesionalism, felicitări organizatorilor pentru curaj!

Read More

Piața Ovidiu și Filmele de Oscar (săptămâna 2)

Piața Ovidiu și faleza Cazino din Constanța găzduiesc în perioada 25 iulie – 13 august caravana Filme de Oscar. 18 dintre cele mai premiate filme ale tuturor timpurilor sunt proiectate în fiecare seară, de la 21:30, în aer liber, pe marele ecran. Intrarea este liberă pentru public în limita locurilor disponibile.

Iubitorii celei de-a șaptea arte au posibilitatea să urmărească, de marți până joi, în Piața Ovidiu din Constanța, și de vineri până duminică, pe faleza Cazino, capodopere ale cinematografiei universale, ce vor putea fi urmărite în condițiile unei săli de cinema moderne, la standarde de calitate europene, pe un ecran gonflabil de 120 m² și singurul proiector digital mobil din țară, de 18.300 lumeni.

O parte dintre filmele din selecţia oficială, toate distinse la prestigioasele premii Oscar, care au putut fi urmărite în prima săptămână de aproape 4.500 de spectatori constănțeni au fost: Titanic, r. James Cameron, A beautiful mind, r. Ron Howard, Pacientul englez, r. Anthony Minghella, Anna Karenina, r. Joe Wright, Forrest Gump, r. Robert Zemeckis și Aviatorul, r. Martin Scorsese.

Filme de Oscar continuă și între 1 – 6 august cu:

1 august – Gladiatorul, r. Ridley Scott, cu cinci premii şi șapte nominalizări la Oscar, două premii şi trei nominalizări la Globurile de Aur și o nominalizare la Academia Europeană de Film.

Sinopsis: Marele general roman Maximus (Russell Crowe) a condus din nou legiunile spre victorie pe câmpul de luptă. Invidios pe Maximus, moștenitorul tronului, Commodus (Joaquin Phoenix) ordonă execuția să și a familie sale. Scăpând cu greu de la moarte, Maximus ajunge sclav și este antrenat că gladiator în arenă în care începe să-i crească faima. Acum, vine la Roma cu intenția de a răzbuna uciderea soției și a fiului său ucigându-l la rândul său pe noul împăratul Commodus.

2 august – Zbor deasupra unui cuib de cuci, regizat de Milos Forman, câștigătorul premiului Oscar pentru Cel mai bun film, Cel mai bun scenario adaptat, Cel mai bun actor într-un rol secundar și al Globului de Aur pentru Cel mai bun film

Sinopsis: McMurphy, un om cu convingeri violente, intră din nou în închisoare, de data aceasta pentru viol, pentru că a fost mințit de o fată că are peste 18 ani când, de fapt, aceasta era minoră. El încearca să scape de munca în închisoare declarându-se nebun. Reușește să cauzeze câteva situații care să îi acorde credibilitate pentru a ajunge în spitalul închisorii și incearcă sa evadeze în câteva randuri, dar o soră medicală îl impiedică.

3 august – Inimă neînfricată, r. Mel Gibson, cu cinci premii și cinci nominalizări la Oscar, un premiu și trei nominalizări la Globurile de Aur și trei nominalizări la premiile BAFTA.

Sinopsis: William Wallace, eroul filmului, este, așa cum declară chiar interpretul său, Mel Gibson, unul dintre oamenii care au schimbat cursul istoriei. Iar “Inimă neînfricată” este o poveste incredibilă despre curaj, loialitate, onoare și despre brutalitatea războaielor și nu în ultimul rând, o emoționantă poveste de dragoste.

4 august – Viața lui Pi, r. Ang Lee, cu patru premii şi șapte nominalizări la Oscar, un premiu şi două nominalizări la Globurile de Aur și două premii şi șapte nominalizări la premiile BAFTA.

 După naufragiul unui transatlantic, fiul adolescent al unui director de grădină zoologică, Pi Patel, plutește în derivă într-o barcă de salvare alături de o hienă, un urangutan, o zebră rănită și un imens și înfometat… tigru de Bengal. Puștiul își folosește cunoștințele enciclopedice în ceea ce privește comportamentul animalelor pentru a-l ține la distanță pe tigrul Richard Parker, construind o tumultoasă și plină de riscuri relație pe parcursul lungilor luni de călătorie pe valurile oceanului.

5 august – Strania poveste a lui Benjamin Button, r. David Fincher,  cu trei premii şi zece nominalizări la Oscar, cinci nominalizări la Globurile de Aur și trei premii şi opt nominalizări la premiile BAFTA.

 Sinopsis: “M-am născut în condiții neobișnuite.” Așa începe “Strania poveste a lui Benjamin Button”, o adaptare după nuvela lui F. Scott Fitzgerald, din anii 1920, despre un om care s-a născut pe la 80 de ani și care în loc să îmbătrânească, întinerește: Un om ca oricare altul, care nu poate ține timpul în loc.

6 august – Zootopia, r. Jared Bush, câștigător al Premiului Oscar și al Globului de Aur pentru Cel mai bun lungmetraj de animație.

Sinopsis: În oraşul animal Zootopia, o vulpe cu gura mare trebuie să fugă când i se înscenează o crimă. Poliţistul cel mai bun din Zootopia, un iepure neprihănit, este pe urma vulpii, dar când amândoi devin ţintele unei conspiraţii, sunt obligaţi să lucreze împreună şi descoperă că şi duşmanii pot deveni cei mai buni prieteni.

Spectatorii mai pot viziona filmele Moonlight, r. Barry Jenkins, Hell or High Water, r. David Mackenzie, There will be blood, r. Paul-Thomas Anderson, Tăcerea mieilor, r. Jonathan Demme, Talentatul domn Ripley, r. Anthony Minghella.

Pe lângă proiecțiile de film, spectatorii vor mai avea parte de concursuri de desene pe asfalt și ateliere de reciclare creativă pentru copii în weekendul 4 – 6 august, două spectacole de joc cu focul pe 4 și 5 august și spectacole de percuție cu Barbarossa Samba Group pe 11 și 12 august.

În ultimele două săptămâni, în Piața Ovidiu, vor putea fi vizitate și două expoziții de fotografie: End of a world as we know it este un proiect Imagist, realizat de Cătălin Alexa, dedicat meseriilor și ocupațiilor care au suferit multe schimbări în ultimii ani, au dispărut sau sunt pe cale să dispară.

A doua expoziție cuprinde fotografii din insula Ada Kaleh, adunate de clujeanul Ucu Bodiceanu. Imaginile capturează frumusețea insulei înghițite de apele Dunării, locuitorii și viața cotidiană pe Ada Kaleh.

Detalii despre filme și program găsiți pe site-ul www.filmedeoscar.ro. Teaserul video al evenimentului: http://bit.ly/2uv1A1E.

Caravana Metropolis – Cinema în Aer Liber este organizat de Asociația Culturală Metropolis, finanțat de municipiul Constanța.

Comunicat de presă

Read More

De la extaz la agonie, România-Elveția în Piața Ovidiu

Piata Ovidiu CWG_6446 Piata Ovidiu CWG_6461 Piata Ovidiu CWG_6433Piata Ovidiu CWG_6588 Piata Ovidiu CWG_6434 Piata-Ovidiu-CWG_6520Piata Ovidiu CWG_6542 Piata Ovidiu CWG_6581 Piata Ovidiu CWG_6593Piata Ovidiu CWG_6665 Piata Ovidiu CWG_6654Piata Ovidiu CWG_6662 Piata Ovidiu CWG_6705

Urmăriți programul evenimentelor din Constanța și de pe litoral pe portalul nostru!

Read More