Open Hours of City Government Mon - Fri: 8.00 am - 6.00 pm

Category: Evenimente

Alexandra Ușurelu, un concert deosebit la Constanța

Alexandra Ușurelu va aduce pe 6 aprilie, ora 20, pe scena Teatrului Național de Operă și Balet ”Oleg Danovski” din Constanța, spectacolul – eveniment ”Am să fiu eu casa ta”, prin care aceasta continuă turneul cu același nume desfășurat cu mare succes în țară alături de band-ul ei și o orchestră de cameră.

Pentru prima oară în țară cu un format de concert cu orchestră de cameră, Alexandra Ușurelu s-a bucurat de mari reușite în cadrul turneului national ”Am să fiu eu casa ta”, pe care l-a început pe 30 ianuarie cu două concerte simfonice sold-out la Teatrul Naţional din Bucureşti și l-a continuat apoi la Iaşi, Cluj-Napoca, Târgoviște și Timișoara cu spectacole desfășurate cu casa închisă.

Photo credit_Flavius Neamciuc1

În spectacolul pe care îl va susține pe 6 aprilie la Constanța, de la ora 20, Alexandra va prezenta șase cântece de pe al doilea album al său, ce urmează a fi lansat în toamna lui 2017, dar și melodii cunoscute de iubitorii muzicii sale, de pe albumul de debut, ”La capătul lumii”, într-o sonoritate complexă, acestea fiind orchestrate simfonic de Bobby Stoica.

​În cadrul unui concept de concert memorabil, timp de peste 90 de minute, Alexandra Uşurelu, mereu spirituală, transformă sala de spectacol unde își aduce muzica într-o reală ”casă” pentru spectatorii săi din fiecare oraș, unde publicul devine familia și prietenii ei cei mai apropiați.

”Cântecele au o particularitate, ceea ce cânt este compus ținând cont de personalitatea mea. Nu sunt scrise să sune ”ca cineva” anume. Prin muzică, eu caut mereu să fiu aproape de oameni și de lumea lor interioară. Cred că muzica are puterea de a-ți accesa cele mai adânci sentimente, de a lumina umbre, iar eu asta sper, că ceea ce cânt aprinde în oameni veioze de spart întunericul.” declară Alexandra

Cu un singur album lansat, Alexandra Ușurelu confirmă constant succesul la un public dornic să vadă spectacole de bună calitate, empatic la o muzică surprinzătoare și curată.

Fără artificii sau acțiuni agresive de promovare, Alexandra, tânăra artistă indie care a readus în ultimii ani bunul simț pe scenele de concert din România, a reușit ceva ce poate părea, în România acestor ani, doar o firavă și fantomatică speranță: să câștige aprecierea unui public ce preferă să-și aleagă singur muzica pe care o ascultă și să-și urmeze artiștii favoriți în sălile de spectacol.

photo credit_Flavius Neamciuc

Albumul său de debut, ”La capătul lumii”, a fost de trei ori nominalizat, la numai 3 luni de la lansare, la Gala Premiilor Muzicale Radio România la categoriile „Cel mai bun debut”, „Cel mai bun duet” şi „Cel mai bun album”.

Biletele pentru concertul din Constanța, din data de 6 aprilie, sunt disponibile aici: http://bit.ly/2mhCuyE, http://bit.ly/2hDlLGO şi la agenția de bilete a sălii de spectacol.

Preluare comunicat Htag PR

LOGO-merglamare

Read More

Un show excelent a deschis Festivalul Iernii

În ultimii 20 de ani nu cred că am lipsit la vreo ediție a Orășelului Copiilor și am urmărit mai toate spectacolele puse în scenă în parcul de la primărie. Cred că ne amintim toți mașinuțele bușitoare și balerinele rotitoare, tarabele sărăcăcioase și spectacolele mai mult sau mai puțin reușite dar și înghesuiala de pe aleile înguste ale parcului. Anul trecut s-a încercat o nouă formulă care, chiar dacă a încercat să aducă ceva nou, nu a reușit altceva decât să distrugă și mai mult ideea de sărbători de iarnă.

Pentru 2016 se pare că organziatorii au vrut să ne arate că, dacă există dorință, implicare și imaginație, lucrurile se pot schimba în bine. Așa s-a născut Tărâmul Magic al Crăciunului, amplasat în Țara Piticilor din Parcul Tăbăcărie, loc foarte iubit de cei mici. Am fost ieri la deschidere și am rămas impresionat în primul rând de numărul mare de persoane venite să asiste la deschiderea Festivalului Iernii.

Evenimentul a debutat cu aprinderea luminițelor bradului central, a unui joc de lasere și a unor artificii, toate încadrate într-o frumoasă poveste, care se auzea în boxele amplasate în parc. Pentru că am ajuns la capitolul boxe, o să le sugerez organizatorilor să le depărteze de aleile pe care se plimbă copiii, deoarece pe alocuri sunetul este extrem de puternic. Despre iluminatul parcului o să spun că nu este la cel mai înalt nivel, însă este mult superior față de edițiile anterioare ale Orășelului Copiilor. Noul concept lansat cu această ediție îl reprezintă Atelierele lui Moș Crăciun, interesante, dar pentru care este necesară o înscriere prealabilă la Oficiul Poștal al moșului. Pentru amplasarea de căsuțe cu dulciuri, vin fiert, fotografii sau souveniruri s-a ales zona din imediata apropiere a Tării Piticilor. Pentru prima seară am observat cozi la vată de zahăr și colac secuiesc, dar și multă lume care  se plimba cu un pahar de vin fiert.

<p”>Am lăsat special la sfârșit Castelul Fermecat, tocmai pentru că ceea ce s-a întâmplat acolo a fost practic o MAGIE! A fost pentru prima dată când Constanța a văzut un astfel de show, un musical pentru copii, de cea mai bună calitate, cu personaje din desene animate, cu muzică bună, cu un balet de excepție și  o atmosferă greu de descris pentru cei care nu au participat. Am văzut foarte multe parcuri dedicate copiilor și pot să vă spun că ceea ce s-a întâmplat ieri seară pe scena din Parcul Tăbăcărie a fost la nivelul oricărui parc cu pretenții din Europa. Singura supărare a celor mici, după ce au dansat, cântat și aplaudat, a fost aceea că moșul nu a apărut până la final, dar până la Crăciun o să mai venim și cu siguranță o să dăm de el.

Și când toată lumea se aștepta la un final cu aplauze, au intrat în scenă artificiile. Un show de artificii extraordinar care i-a lăsat cu gura căscată chiar și pe cei mai cârcotași dintre participanți.

Felicitări organizatorilor pentru faptul că au încercat altceva, pentru că au avut imaginație și mai ales pentru că au reușit să iasă din vechile tipare. Felicitări trupei de balet care a reușit un lucru formidabil: să-i țină pe cei mici atenți până la sfârșitul spectacolului. Cu siguranță mai sunt amănunte de remediat însă tot din experiență pot să vă spun că la deschiderea EXPO 2015 încă se mai vopseau standuri!

Și pentru ca nu cumva să fim acuzați că nu știm despre ce vorbim, o să vă oferim câteva articole despre atmosfera din parcurile pentru copii vizitate în ultimii ani: DisneylandGardalandMirabilandiaGardaland San Marino,  Gardaland.

festivalul-iernii-constanta-cwg_6240 festivalul-iernii-constanta-cwg_6251 festivalul-iernii-constanta-cwg_6260 festivalul-iernii-constanta-cwg_6264 festivalul-iernii-constanta-cwg_6271 festivalul-iernii-constanta-cwg_6276 festivalul-iernii-constanta-cwg_6277 festivalul-iernii-constanta-cwg_6305 festivalul-iernii-constanta-cwg_6308 festivalul-iernii-constanta-cwg_6314 festivalul-iernii-constanta-cwg_6320 festivalul-iernii-constanta-cwg_6333 festivalul-iernii-constanta-cwg_6336 festivalul-iernii-constanta-cwg_6361 festivalul-iernii-constanta-cwg_6366 festivalul-iernii-constanta-cwg_6392 festivalul-iernii-constanta-cwg_6397 festivalul-iernii-constanta-cwg_6400 festivalul-iernii-constanta-cwg_6402 festivalul-iernii-constanta-cwg_6413 festivalul-iernii-constanta-cwg_6418 festivalul-iernii-constanta-cwg_6424 festivalul-iernii-constanta-cwg_6432 festivalul-iernii-constanta-cwg_6454 festivalul-iernii-constanta-cwg_6463festivalul-iernii-constanta-cwg_6467 festivalul-iernii-constanta-cwg_6480

logo-merglamare

 

Read More

Baschet Club Athletic Constanța a readus emoțiile în tribune

Am ajuns astăzi la meciul de Liga 1 la baschet, BC Athletic ConstanțaCSM Steaua II Eximbank, împreună cu o gașcă de puști care practică acest sport la clubul Laguna. Mă așteptam să văd sala sporturilor goală însă surpriza a fost mare deoarece tribunele erau aproape pline, iar atmosfera una de meci de Liga 1. Aproape 1000 de spectatori au aplaudat, au scandat și cântat reușind să creeze o atmosferă foarte frumoasă. Pe final atmosfera s-a încins cu adevărat și o să vă las să urmăriți ultimele faze ale partidei care au fost trăite la tensiune maximă atât de sportivi cât și de public. Felicitări antrenorilor, care cu multă pasiune și-au adus picii la un meci de ligă, felicitări tinerilor jucători pentru efortul depus și spectacolul creat, felicitări organizator și celor care susțin echipa BC Athletic pentru că au readus emoțiile în tribunele sălii sporturilor din Constanța. Rezultul final BC Athletic Constanța – CSM Steaua II Eximbank 62-60. 

bc-athletic-constanta-cwg_5217

bc-athletic-constanta-cwg_5220 bc-athletic-constanta-cwg_5224 bc-athletic-constanta-cwg_5226 bc-athletic-constanta-cwg_5243 bc-athletic-constanta-cwg_5245 bc-athletic-constanta-cwg_5254 bc-athletic-constanta-cwg_5265 bc-athletic-constanta-cwg_5275 bc-athletic-constanta-cwg_5277

 

logo-merglamare

Read More

Parada Toamnei la Constanța – Retromobil Club România

retro-parada-constanta-cwg_2346 retro-parada-constanta-cwg_2385 retro-parada-constanta-cwg_2390 retro-parada-constanta-cwg_2395 retro-parada-constanta-cwg_2399 retro-parada-constanta-cwg_2401 retro-parada-constanta-cwg_2404 retro-parada-constanta-cwg_2405 retro-parada-constanta-cwg_2408 retro-parada-constanta-cwg_2410 retro-parada-constanta-cwg_2413 retro-parada-constanta-cwg_2415 retro-parada-constanta-cwg_2418retro-parada-constanta-cwg_2354 retro-parada-constanta-cwg_2360 retro-parada-constanta-cwg_2420

Nu uitați că pe www.merglamare.ro puteți să înscrieți și să urmăriți toate evenimentele importante de pe litoral!

logo-merglamare

Read More

Sărbătoarea recoltei în via Alira, la Aliman

Povestea, eleganța și tradiția sunt câteva dintre ingredientele care au reușit să facă din “Sărbătoarea culesului Alira”, de la Aliman, unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului de către iubitorii de vinuri. Povestea începe chiar cu numele vinului, ALIRA (ALIman și Rasova, localitățile Dobrogene de pe malul Dunării unde se află viile) și continuă cu legătura cu terroir-ul bordolez,  realizată de celebrului enolog francez Marc Dworkin, părintele vinurilor Alira, care a descoperit aici un sol cu calități care îl fac să fie foarte apropiat cu cel din regiunea Bordeaux. Așa s-a născut, pe o suprafață de 80 ha (Merlot – 47 ha, Cabernet Sauvignon -23 ha și Fetească Neagră – 10 ha) una dintre cele mai elegante vii dobrogene care, începând cu anul 2009, oferă iubitorilor o gamă interesantă de vinuri de calitate: Alira, Alira Tribun, Alira Grand Vin (super premium) și Alira Flamma (retail- Carrefour, Mega Image, Real). Și pentru că poveștile sunt cele care se țes în jurul acestui vin, o să amintim și de cele 1931 de sticle Cuvee Cherica, un vin special, private label, ediție aniversară, Princess Cherica, foarte apreciat, disponibil doar în  Hotelul Cherica din Constanța, gândit ca un omagiu adus Principesei Chérica Sturdza.

A devenit o tradiție ca la sfârșit de septembrie prietenii Alira să se întâlnească în via de pe malul Dunării și să ajute la culesul strugurilor. Încă de dimineață se frământă pâinea, se încing cuptoarele și se pregătesc bucatele pentru oaspeți sosiți de pe drum. După gustare tradițională, stropită cu câteva picături de Alira pe acordurile muzicii populare, urmează o scurtă urare de bun venit și o prezentare a anului viticol care se încheie la acest moment al culesului.

Urmează și momentul mult așteptat, al concursului de cules, la care se înscriu, cu mic cu mare toți participanți la sărbătoare, mai ales pentru că banii obținuți de pe urma muncii lor sunt donați copiilor de la școala din Aliman. Spiritul de competiție și atmosfera extraordinară din vie fac ca la capătul rândurilor să se strângă rapid multe șiruri de lădițe cu struguri. La final, toată lumea este câștigătoare și pleacă acasă cu o pâine proaspăt scoasă din cuptor și cu o sticlă de vin. Sunt acordate și premii speciale celor mai harnici dintre culegători.

Anul acesta organizatorii au pregătit și o surpriză, un tour cu un Jeep Wrangler prin via de la Aliman. O nouă experiență interesantă, într-un peisaj cu adevărat spectaculos.

Și în acest an a fost readus în prim plan ritualul mustuitului, așa cum ne-a fost transmis din generații în generații, de sute de ani. S-a băut must, s-au mâncat cartofi copți și plăcinte,  s-au făcut multe fotografii, s-au legat noi prietenii iar la final toți invitații au plecat spre casă cu gândul de a reveni anul viitor.

Felicitări organizatorilor, felicitări Karl Hauptmann, Marc Dworkin, Ghenadie Bobeică pentru că reușiți să duceți mai departe această poveste frumoasă a vinului din Dobrogea!

Și, așa cum știm noi mai bine, la final o să lăsăm fotografiile să vorbească mai mult și mai frumos despre acest eveniment deosebit!alira-0146alira-0126 alira-0135alira-0173alira-0032alira-0057alira-0332 alira-0115 alira-0111alira-0512alira-0082 alira-0264alira-0344 alira-0355 alira-0376 alira-0436 alira-0453 alira-0421alira-0470 alira-0459 alira-0521 alira-0540alira-0496alira-0202 alira-0565 alira-0838 alira-0793 alira-0770alira-0594 alira-0691 alira-0636 alira-0734 alira-0689 alira-0686alira-0496 alira-0852 alira-0858 alira-0549alira-059114536586_1216591965029671_1576961090_oGhidul Litoralului – www.merglamare.ro 

Ghidul care vă oferă toate informațiile importante de pe litoral

Read More

Vara a trecut, evenimentele continuă la Constanța

Astăzi la Constanța a fost o zi superbă, plină de evenimente interesante. De dimineață s-a dat startul Crosului Copiilor, un preambul pentru competiția BLACK SEA 10K care va avea loc mâine 25 septembrie. Câteva ore mai târziu, la Arena Eqcvestria – Delfinariu, s-a desfășurat un frumos eveniment ecvestru. Un alt eveniment, care s-a desfășurat pe străzile orașului, a fost Marșul Bicicliștilor organizat pentru a încuraja mersul în siguranță cu bicicleta în Constanța.

Tot astăzi se desfășoră, începând cu ora 19, la Casa de Cultură, un concert susținut de Fanfara Tradițională Otomană – Mehter, la care intrarea este liberă.

La pavilionul expozițional are loc până pe 2 octombrie “Sărbătorarea Recoltei și a Vinului Dobrogean”, iar în această seară puteți asculta următoarele trupe: 19:00 – Alb Negru, 20:00 – Haiducii, 21:00 – DJ cu muzica etno/petrecere/muzica de petrecere.

Nu uitați să vă abonați la portalul nostru, Ghidul Litoralului – www.merglamare.ro,  pentru a nu pierde niciun eveniment important din Dobrogea.merglamare-ro-9630 merglamare-ro-9636 merglamare-ro-9650 merglamare-ro-9675 merglamare-ro-9682 merglamare-ro-9687 merglamare-ro-9713 merglamare-ro-9715 merglamare-ro-9744 merglamare-ro-9750 merglamare-ro-9751 merglamare-ro-9752 merglamare-ro-9755 merglamare-ro-9759 merglamare-ro-9766

Read More

Sărbătoarea Recoltei și a Vinului Dobrogean – fotoreportaj

Dacă o să vă întâlniți astăzi prin oraș cu o caravană zgomotoasă, este clar că a început “Sărbătoarea Recoltei și a Vinului Dobrogean”! Ceremonia de deschidere va avea loc la Pavilionului Expoziţional Constanţa, începând cu ora 15.00. Mult succes organizatorilor!

cwg_9392 cwg_9394 cwg_9395 cwg_9401 cwg_9403 cwg_9404 cwg_9418 cwg_9424 cwg_9434

Read More

Invitație la Sărbătoarea Recoltei Alira

A devenit deja tradiție ca în ultima sâmbătă din luna septembrie, undeva pe malul Dunării în zona Alima – Rasova, să aibă loc cea mai frumoasă sărbătoare a culesului din Dobrogea. Este vorba despre un eveniment deosebit, organizat de producătorul local ALIRA, care readuce în actualitate povestea culesului și a producerii mustului. Concursul de cules struguri se desfășoară după cele mai stricte regului. Invitații, în rol de “zilieri”, sunt instruiți, înregistrați în registul de pontaj și “puși la treabă”, iar cei care iau jocul în serios sunt răsplătiți cu premii. Oricum toată munca din acea zi este răsplătită de producător iar banii obținuți de către “zilieri” sunt donați copiilor din sat. Dar după atâta muncă este nevoie și de “puțină” mâncare, care este stropită cu vin Alira din belșug. Punctul culminant al zilei îl reprezintă programul artistic, care pe lângă muzica populară de calitate aduce în fața invitaților momentul zdrobirii strugurilor și obținerii mustului.

Dacă v-am făcut poftă de o ieșire în vie, la sfârșit de septembrie, nu rămâne decât să vă înscrieți la concursul organizat de ALIRA și să obțineți prețioasele invitații.

11-vinul-alira-merglamaredsc_38196-vinul-alira-merglamare

Read More

Regata Marilor Veliere – Corina a făcut show alături de marinari

Cu siguranță că momentul cel mai atractiv al spectacolului de vineri seară a fost cel în care Corina a invitat pe scenă marinarii aflați în public. S-a dansat, s-a cântat s-au făcut selfie-uri, totul într-o atmosferă extraordinară.  Super, Corina!

regata-marilor-veliere-7349 regata-marilor-veliere-7418 regata-marilor-veliere-7439 regata-marilor-veliere-7440 regata-marilor-veliere-7449 regata-marilor-veliere-7457 regata-marilor-veliere-7459 regata-marilor-veliere-7465

Albumul complet al zilei de vineri la Regata Marilor Veliere

Read More

Regata Marilor Veliere – sărbătoarea continuă

Dacă nu ați ajuns vineri la sărbătoarea din Portul Constanța, nu ratați ziua de sâmbătă deoarece se anunță una de excepție, cu un concert susținut de Loredana și un superb foc de artificii la final. Dar să vedem care a fost atmosfera azi în câteva imagini:regata-marilor-veliere-6992 regata-marilor-veliere-6999 regata-marilor-veliere-7009 regata-marilor-veliere-7027 regata-marilor-veliere-7057 regata-marilor-veliere-7089 regata-marilor-veliere-7102 regata-marilor-veliere-7136 regata-marilor-veliere-7177 regata-marilor-veliere-7266 regata-marilor-veliere-7244 regata-marilor-veliere-7195 regata-marilor-veliere-7337 regata-marilor-veliere-7418 regata-marilor-veliere-7521 regata-marilor-veliere-7539 regata-marilor-veliere-7569 regata-marilor-veliere-7585

Programul Regatei Marilor Veliere 2016

Read More