Când te gândești la Delta Dunării, primele imagini care-ți apar în minte sunt cele cu canale, bărci, stuf, pelicani, egrete şi mult pește. Și totuși, în deltă există un loc in care toate acestea dispar și își fac loc dunele de nisip, stejarii seculari și caii sălbăticiți. Am fost de multe ori pe “pământul dintre ape” și aveam despre pădurea Letea o imagine distorsionată, gândindu-mă că trebuie să fie un spațiu care seamănă cu zonele mlăștinoase pe care le întâlnești pe alocuri printre canale. Cât despre caii de acolo, eram mai mult ca sigur că ei sunt doar o poveste pentru a atrage turiştii într-un loc în care nu prea se întâmplă nimic. Urmăream fotografiile postate de cei care se întorceau din Letea și cu fiecare cadru analizat convingerea era și mai mare că nu există decât câțiva cai ascunși la umbra pădurii. Și pentru că cel mai bine este să vezi cu ochii tăi cum stă situația, am plecat la sfârșitul lunii mai, alături de un grup extraordinar de fotografi, conduși de unul dintre cei mai talentați fotografi din țară, Sorin Onișor, în descoperirea ținutului misterios. Înainte de răsăritul soarelui, am pornit motoarele și am început una dintre cele mai frumoase experiențe fotografice pe care am trăit-o vreodată. Cu Adi Cozolov la cârma bărcii, pescar cu mare experiență în deltă, am lăsat Mila 23 în urmă și ne-am îndreptat spre localitatea Letea, locul din care urma să plecăm in căutarea cailor sălbatici.
După câteva ore petrecute in barcă, admirând lacurile în lumina răsăritului, fotografiind pelicani și egrete pe canalele înguste, am acostat într-o zonă care părea desprinsă dintr-un alt film. Un sat întins, cu case viu colorate, cu ulițe late bătătorite în nisip, părea amorțit și lipsit de viață în lumina caldă a dimineții. Și pentru că eram în căutarea cailor sălbatici, am lăsat în urmă satul Letea și ne-am aventurat la bordul unui microbuz în imensitatea “deșertului” care se deschidea la ieșirea din sat. După câteva minute de zdruncinături aveam să zărim o nouă așezare: C. A. Rosetti. La magazinul din sat era ceva mai multă animație decât în Letea, însă atmosfera generală era tot a unui sat părăsit. Ne-am continuat aventura prin șleaurile de nisip, și după numai câteva minute, am trăit o senzație unică, asemenea unei revelații: pe drum, chiar în fața noastră, o intreagă herghelie pășuna în liniște. Sute de cai strălucitori ignorau prezența noastră, continuând să-și facă siesta la umbra copacilor. O atmosferă desprinsă parcă dintr-o carte de povești, greu de descris în cuvinte, pe care o să vă las să o descoperiți în cadrele care urmează. După vreo 30 de minute de fotografiat, caii s-au retras în desișul pădurii, iar noi ne-am continuat vizita prin Pădurea Letea, cea mai veche rezervație din țară. O oază de verdeață, cu arbori seculari, liane și plante, mărginită de dune de nisip, în care trăiam o experiență unică. Surprizele nu au încetat să apară nici pe drumul de întoarcere, când am trecut pe la surpinzătorul lac din mijlocul “deșertului”, Lacul Sărat, sau când am poposit la poveşti, acasă la nea Andrei, în satul Letea.
Am revenit cu cardurile pline de fotografii la pensiunea lui Adi Cozolov, din Mila 23, unde ne aștepta un storceag pescăresc numai bun după o zi plină de experiențe de neuitat.
În loc de încheiere: caii există, sunt superbi, iar dacă nu reuşiți să îi vedeți în Pădurea Letea, cu siguranță o să-i găsiți prin împrejurimi!
De altfel, întreaga suprafațã cuprinsă între Portul Tomis și Pescăria din Mamaia a început să prindă viață după cei cinci ani în care au fost interzise activitățile comerciale. Pe cei 6 km de coastă au apărut beach baruri cochete, plaje elegante, dar mai existã încã și locuri libere pentru cei care iubesc relaxarea pe prosopul aruncat direct pe nisip. Un singur lucru a rămas probabil neschimbat din anul 1924 pânã în prezent, și anume accesul spre plajele din Constanța: “potecuțele pitorești care coborau din oraș spre mare”.
