Open Hours of City Government Mon - Fri: 8.00 am - 6.00 pm

Avanpremieră la vacanța de 1 Mai, constănțean turist pe litoral

Inspirat de vremea frumoasă de afară și de evenimentele din oraș, am experimentat astăzi un minitur pe litoral, de la Constanța până în Vama Veche. Startul l-am dat în peninsulă, unde s-a desfășurat Retro Parada Primăverii, un eveniment plin de farmec și deosebit de fotogenic. Pe bulevardul Tomis, terasele încep încet, încet să prindă viață, acest moment din an fiind cel mai prielnic pentru a admira arhitectura zonei. Pe Plaja Modern am zărit și câteva persoane care se bucurau de soarele superb însă nu aveau destul curaj ca să se avânte în mare. Portul Tomis era destul de animat, chiar dacă la unele terase se făceau ultimele retușuri. Pe drumul spre piață am mai testat aplicația noastră gratuită prin care orice localnic sau turist poate să afle poveștile orașului (RO, EN, APP).  Pentru a surprinde cât mai bine atmosfera din piață, am urcat cele 140 de trepte care ne-au condus până în balconul minaretului de unde am avut posibilitatea să admirăm culorile unei zile speciale.

După porția de sport, a urmat o alta, de această dată savuroasă de Pizzico Bouillabaissecare ne-a oferit energia pentru drumul spre Sudul litoralului. Având în vedere că în această plimbare ne-au însoțit și niște puști, nu puteam să nu ne oprim la Parcul de Aventură “Paradis Land” din Neptun. Atmosfera de aici era una extraordinară, o mulțime de copii consumându-și energia pe traseele din parc, în timp ce adulții se relaxau, umpându-și bateriile pentru o nouă săptămână.

Plimbarea a continuat mai spre Sud și ne-am oprit în Vama Veche, unde se muncea de zor în așteptarea turiștilor de săptămâna viitoare. Pe drumul de întoarcere ne-am oprit în portul turistic Mangalia, un loc cu o liniște aparte, în care localnicii se plimbau pe faleză în timp ce pe mare lebedele pluteau în lumina soarelui de după-amiază. Prin stațiuni cele mai multe hoteluri păreau deja pregătite pentru sezonul estival în timp ce la altele se lucra de zor. Și pentru că cel mai ușor pot să vorbească imaginile, vă lăsăm să vedeți cum a arătat turul nostru într-o frumoasă zi de aprilie.

 

 

Read More